Languages

Search form

    Chipul din oglinda apei - Producția Trupei Osono

  • Locație: Tîrgu-Mureș
    17 Februarie 2020 - 23 Februarie 2020
    comentarii

    Vineri, 21 februarie, de la ora 16, în Casa Deus Providebit din Târgu Mureş, Trupa Osono va susţine o reprezentaţie cu spectacolul de teatru-documentar Chipul din oglinda apei, urmată de o dezbatere cu spectatorii. Spectacolul regizat de Fazakas Misi a avut premiera în 2011 şi de atunci s-a tot jucat pe 3 continente, respectiv în 24 de ţări şi 188 de oraşe. Producţia Osono a reprezentat România şi Europa de Est la 12 festivaluri internaţionale şi a obţinut mai multe premii.

    Evenimentul este organizat de Caritas Alba Iulia şi face parte din proiectul co-finanţat de EEA Norway Grants şi Renovabis, proiect care este dedicat tinerilor defavorizaţi şi are drept scop scăderea abandonului şcolar, reducerea fenomenului de migraţie a tinerilor şi sprijinirea tinerilor şomeri în efortul de a-şi găsi un loc de muncă şi un scop în viaţă.

    Trailerul spectacolului:

    Teatrul Independent Osono a devenit partener al acestui complex proiect datorită bogatei sale experienţe în derularea de proiecte educaţionale şi sociale. Astfel, doi membri ai Trupei, Fazakas Misi şi Mucha Oszkar, au condus ateliere de teambuilding, de autocunoaştere şi dezvoltare a personalităţii pentru elevii Liceului Tehnologic Avram Iancu. Etapa următoare a proiectului constă în prezentarea unui spectacol care este construit pe baza poveştilor adevărate ale tinerilor de aceeaşi vârstă.

    Intrarea este liberă şi pentru marele public. Rezervările locurilor se face pe osonoszinhaz@osono.ro.

    Distribuţia: Mucha Oszkar, Mihacsi Veronika, Laszlo Fruzsina, Pora Jacinta, Basa Adam
    Tehnician: Kelemen Szabolcs
    Regia: Fazakas Misi

    The Find Your Way to the World of Work project is funded by Iceland, Liechtenstein and Norway through the  EEA Norway Grants Fund for Youth Employment.

    #EEANorwayGrants #YouthEmploymentMag #FundforYouthEmployment

     

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentarii