Languages

Search form

    Centrul de zi „Sfântul Augustin”, Miercurea Ciuc

  • Centrul de zi "Sfântul Augustin" din Miercurea-Ciuc a fost înființat în anul 2008 pentru a sprijini copii şi tineri cu dizabilităţi respectiv familiile acestora. Serviciile oferite de noi astupă mai multe goluri în societatea noastră deoarece în lipsa unui centru de zi aceşti tineri ar rămâne izolaţi de societate şi nu ar avea şansa dezvoltării individuale. Datorită sprijinului şi activităţilor profesionale oferite de către specialiştii noştri, aceşti tineri au şansa să înveţe profesii mai simple pe care le pot practica nu doar în ateliee protejate ci şi în diferite instituţii sau societăţi comerciale. Centrul de asemenea joacă un rol important şi în scutirea parţială a familiilor care au în grijă persoane cu dizabilităţi.

    Momentan în centru specialiștii noștri lucrează cu două grupe.

    Tinerii cu autism beneficiază de dezvoltare  specifică. Sarcinile educaţionale şi de dezvoltare sunt îndrumate de către o echipă compusă din: psihopedagog, pedagog social, asistent social, kinetoterapeut şi un voluntar din Germania. În afară de această echipă, avem şi o voluntară care este responsabilă de terapia muzicii. 

    Terapii:

    • kinetoterapie;
    • terapie prin joc;
    • terapie prin muzică (metoda partiturii colorate);
    • ergoterapie;
    • art terapie. 

    Scopul nostru:

    • îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi;
    • educarea lor pentru o viaţă endependentă;
    • dezvoltarea şi menţinerea abilităţilor;
    • şansa de a face parte dintr-o societate;
    • sprijinirea familiilor care au în grijă persoane cu dizabilităţi;
    • capacitatea şi stilul de viaţă adecvat vârstei;
    • egalitate socială;

     

    Grupul ţintă: 

    • copii şi tineri cu dizabilităţi;
    • familii care au în grijă persoane cu dizabilităţi.

    Servicii oferite de către noi:

    •  activităţi de grup;
    • activităţi de lucru manual;
    • activități de petrecerea timpului liber;
    • kinetoterapie și masaj;
    • hidrokinetoterapie;
    • terapie de muzică (folosind metoda partiturilor colorate);
    • pregătirea tinerilor pentru o viaţă individuală;
    • sprijinirea morală a familiilor, respectiv scutirea parţială a grijilor zilnice a acestora.

    Activităţi:

    • activități de grup pentru dezvoltarea abilităților cognitive;
    • activități legate de viața cotidiană: curățenie indoor/outdoor, spălarea vaselor, aranjarea mesei, pregătirea unor gustări, igienă corporală, aprovizionare, gestionarea banilor;
    • activități de lucru manual: cusut, desenarea ilustraţiilor, croşetat, modelare din gips; pregătirea ornamentelor festive.
    • activităţi de timp liber: plimbări, terapie prin muzică şi dans, pictat, jocuri de grup, utilizarea transportului public.

    În afară de programele regulate avem și excursii, programe de timp liber, festivaluri de muzică, tabere la care tinerii au ocazia să participe.

    Contact

    Persoană de contact: 
    Acostăchioaie Veronka
    Telefon: 
    0753-056.939
    Adresa de e-mail: