Languages

Search form

    Programul de vacanţă: Caravana

  • 0 comentarii

    Programe cu durata de o zi pe tema suplimentării educaţionale şi activităţi preventive, grupul vizat fiind copii care trăiesc în mediul rural. Pe parcursul activităţilor copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani au ocazia de a lua parte în activităţi interactive sau jocuri împreună cu părinţii lor.

    În vara anului 2011 am reuşit organizarea programului Caravana în 39 de localităţi. În multe locuri, copiii au avut prima întâlnire cu acest eveniment, dar au fost localităţi unde aceştia au avut ocazia de a participa pentru a treia oară la evenimentul organizat de noi.