Languages

Search form

    Proiecte finanţate de MOL România

  • Labels: 
    0 comentarii

    În anul 2014, departamentul Caritas Alba Iulia – Asistență Medicală și Socială a primit o finanțare de 12.000 EUR, având ca scop îmbunătățirea ambientului de locuit pentru persoane cu situație materială precară, precum și, pentru oferirea unor servicii de dezvoltare a competențelor de mișcare pentru persoanele, care datorită bolii de care suferă, nu-și pot părăsi locuința, sau, nu au posibilități materiale să achite contravaloarea acestor servicii.

    Îmbunătățirea ambientului de locuit

    Personalul care lucrează în cadrul serviciului de îngrijire la domiciliu nu a avut nici o dificultate de a găsi astfel de cazuri, pentru că zilnic se întâlnesc cu oameni aflați în situații foarte dificile. Angajații și-au dedicat timpul liber lucrărilor de renovare a mai multor locuințe, izolării încăperilor, amenajarea încăperii de baie adecvată unui copil cu handicap locomotor, vopsirea pereților, înlocuirea mobilierului, paturilor, saltelelor. În febra renovării au întâlnit mai mulți susținători ai acestei inițiative care au vrut să ajute. A fost un sentiment plăcut faptul că nu sunt singuri. Au intrat în contact cu mai multe persoane bine intenționate, care și-au dat în folosință unealta de tăiat lemne, au donat materiale de construcții, și-au oferit voluntar forța de muncă, și lista poate continua, ceea ce a venit foarte bine, pe lângă ajutorul primit de la MOL. S-au mobilizat și autorități locale, composesoratele, grupurile parohiale. Baza materială de pornire a fost mărită datorită efortului comun al localnicilor. În cadrul acestui program, în cursul anului, am reușit să ajutăm 7 familii sau persoane.

    Dezvoltarea competențelor de mișcare

    Antrenorii de Kinaesthetics, colegii noștri specializați în dezvoltarea competențelor de mișcare au întâlnit 45 de cazuri care s-au încadrat în cerințele programului sprijinit de MOL. În toate cazurile, personalizat pentru fiecare persoană în parte, pornind de la starea de mobilitate actuală, căutând mișcări adecvate, s-au făcut, pas cu pas, progrese în dezvoltarea progresivă a competențelor de mișcare. Cu ajutorul principiilor Kinaesthetics au încercat treptat reconstituirea competențelor de mișcare legate de activitățile de zi cu zi, deoarece au fost persoane care și-au pierdut capacitatea de mișcare în urma unui accident, alții ca urmare a unei boli, dar în toate cazurile au găsit oportunitatea, care să le permită pornirea pe calea vindecării.

    Sunt schimbări la fiecare dintre beneficiarii noștri. Prin faptul că le-au arătat, de pildă, modul prin care aceștia pot să se așeze în pat, și cum pot să își introducă treptat în procesul de mișcare și membrele lezate ale corpului, antrenorii au fost martori că bolnavii au devenit, zi de zi, mai activi, mai entuziaști, mai încrezători. În multe cazuri, munca profesională concentrată în mai multe luni de zile, atenția acordată, speranța și dorința de a se vindeca au dat rezultatele așteptate, și putem spune că pacienții noștri au reușit parțial sau chiar în totalitate să se integreze din nou în viața activă a familiei.

    Vă mulţumim! 

    Câteva cazuri personale:

     F. Sz. are 21 de ani și locuiește în comuna Merești, județul Harghita. În august 2013 a suferit un accident de mașină, în urma căruia are nevoie de îngrijire permanentă. Datorită leziunii cerebrale severe a fost în comă o perioadă mai mare de timp, care i-a agravat și mai tare situația. Mama îl crește singură, el mai are trei frați mai mari și un frate mai mic. După lungi tratamente spitalicești, a intrat în contact cu organizația noastră, având nevoie de îngrijire medicală și de îngrijire de bază. Nici condițiile ambientale de locuit nu sunt adecvate unui pacient în scaun cu rotile. Mama, în ciuda dificultăților situației materiale precare, face orice pentru a ajuta la vindecarea fiului ei. De aceea, noi am ajutat la modificarea încăperii de baie, să fie accesibilă și adecvată unei persoane în scaun cu rotile, și am facilitat accesul acestuia în casă. Astfel, în locuință și specialiștii Caritas pot să își desfășoare activitățile de dezvoltare a competențelor de mișcare în condiții corespunzătoare.

     cu tanti Magda ne-am cunoscut la începutul lunii august 2014, când în urma unui accident vascular cerebral a suferit o paralizie pe partea dreaptă a corpului. Capacitatea senzorială pe acea parte era lipsită complet, nu putea să își miște membrele și vorbea cu greutate. Până atunci, o persoană de sine stătătoare, activă, a ajuns în grija soțului ei, lucru care o deranja teribil, astfel ea a fost foarte motivată în colaborarea cu noi. Astfel, am elaborat un plan în care ea și soțul ei au devenit executanți activi. Planul de tratament a inclus o vizită pe săptămână, când analizam evoluția mișcărilor învățate săptămânal. În luna septembrie tanti Magda a început să își simtă degetele de la picioare și laba piciorului, mai apoi, și degetele de la mâini. S-a îmbunătățit zi de zi mișcarea individuală, de sine stătătoare, flexibilitatea s-a extins inclusiv la nivelul articulațiilor.

    •  B. Alpár, în vârstă de 40 de ani, a suferit un accident cu fractură de coloană și măduva spinării, care i-a paralizat membrele inferioare ale corpului, și i-au afectat și cutia toracică. Începând din luna septembrie, frecventează, o dată pe săptămână, centrul nostru pentru a-și dezvolta abilitățile de mișcare. După evaluarea inițială a mobilității, împreună încercăm căutarea mișcărilor oportune, dezvoltarea acestora, care să îl ajute să ducă o viață independentă. Cu ajutorul nostru a învățat să treacă din scaunul cu rotile pe un alt scaun și de acolo să se așeze pe podea, iar de pe podea, cu puțin ajutor, să se reîntoarcă pe scaun. Alpár vine singur la terapie, conduce singur mașina modificată special pentru el și se așează singur în scaunul cu rotile pregătit pentru el la coborâre.